Iti place stilul vestimentar al lui Tom Cruise?

moda lui tom cruise

Când spui Tom Cruise mă duc cu gândul la filmul Top Gun și deja mi-l imaginez cu geaca lui de piele tip aviator, o pereche de blugi drepți și bineînțeles ochelarii. Nu cred că mai trebuie să amintesc despre atitudinea pe care o arată, care topește orice femeie. Da, putem visa la un astfel de bărbat chic sau putem adapta garderoba partenerului nostru pentru a ne apropia cât mai mult de original.

În anul 2006. Revista Forbes îl numea cea mai puternică personalitate. Așa cum spuneam atitudinea spune totul și nu doar hainele pe care le porți. Dar când pui pe tine un costum elegant, o cămașă albastră și îți afișezi zâmbetul de milioane, succesul este asigurat. De la actor la regizor și producător de filme a fost doar un mic pas. Tom Cruise este unul din acei regizori care garantează succesul unui film de milioane de dolari.

costum tom cruise

Dincolo de ținutele elaborate pe care le afișează în filmele sale, tricourile sunt cele care alcătuiesc o ținută lejeră de zi, și în special tricourile gri simple sau cu imprimeuri. Atunci când ai atitudinea lui Tom Cruise, orice tricou banal te scoate din anonimat. Dacă îl asortezi și cu o pereche de blugi drepți, ai creat o ținută care atrage privirile admirative ale reprezentantelor sexului frumos. Simplă și de efect trebuie să fie ținută ta!

tricou tom cruise

Dacă vrei să abordezi un stil office cu tentă casual, maleta/bluza și un sacou te vor face să te simți și bine în pielea ta, dar să și respecți dress codul firmei în care lucrezi. Temperaturile au început să crească, așa că un tricou sau o bluză pe sub sacou este tot ce ai nevoie.

tom cruise costum gri

Mediatizat și pentru relațiile sale cu frumoasa Nicole Kidman și Katie Holmes a reușit să rămână și peste ani un sex simbol masculin, invidiat atât de bărbații de la Hollywood, cât și de cei care-i urmăresc filmele.

O ținută casual de ieșit atât la terasa cât și la un film, ar putea fi alcătuită dintr-o geacă crem sau galbenă și o cămașă în carouri în ton cu ea. Nu trebuie să investești mii de euro pentru ținute bine asortate și analizate. Hainele cu o tentă fresh, nu foarte sofisticate, îți dau acel aer tineresc pe care și la 58 de ani, Tom Cruise îl păstrează. Nu știm dacă tinerețea lui se datorează și apartenenței lui la scientologie, însă este impresionat cum fiecare an adăugat la vârstă lui îi aduce nu numai succes, ci își păstrează și acel charm atât de caracteristic lui.

katie_holmes_and_tomcruise

Pentru că negrul este atât de elegant, atât la femei cât și la bărbați, nici măcar Tom Cruise nu i-a rezistat. Pielea lui albă și fără riduri, îi este pusă în valoare de negrul cămășilor sau al bluzelor. Negrul nu se demodează niciodată și poate fi asortat la orice.

camasa neagra tom cruise

Și tu poți fi un Tom Cruise al zilelor noastre dacă alegi piesele vestimentare potrivite și dacă adopți atitudinea nonșalantă care-l caracterizează. Fie că ești bărbatul sigur pe sine, care poate încerca orice stil, sau iubita care vrea să-și scoată iubitul din anonimat, stilul vestimentar al lui Tom Cruise se poate adapta pentru oricine. Nu trebuie să fii vedetă pentru a arata bine!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *